Studente-mămici… Zîmbete din burtici

Cîte una cîte două, pe holurile de la Facultatea de Jurnalism USM, apar studente de o rară frumuseţe. Chiar dacă nu corespund parametrilor ideali pentru modele, ci mai degrabă 100/150/100, îmbrăcate confort în salopetă şi haine largi, aceste studente îţi atrag atenţia prin farmecul lor, căci merg mîndre, cu capul în sus şi cu burtica aia mare şi rotundă care le întrece pasul.

În fiecare an în cabinetele Facultăţii de Jurnalism USM, studiază în jur de 13 studente-mămici, dintre care majoritatea studiază  la fără frecvenţă şi doar 25% cu frecvenţă la zi. În cadrul Universităţii, studentele-mămici beneficiază de cadouri pentru copii la Anul Nou şi de 4 ori pe an li se oferă ajutor financiar în jur de 150-200 lei la sărbătorile de Anul Nou, Ziua Universităţii, 8 Martie şi la Sărbătorile de Paşti.

vioricaA fi studentă-mămică e un mare eroism şi voinţă de caracter. Chiar dacă au priză atît la colegii de grupă cît şi la profesori, deseori studentele-mămici le este greu să aducă această veste. Viorica, studentă anul III la Facultate Jurnalism, USM, şi pînă astăzi este privită puţin cu coada ochiului: „Îmi era ruşine să spun colegilor că sunt însărcinată, credeam că ei mă vor compătimi şi totuşi, nu am putut scăpa de ochii ispititori ai colegilor care bănuiau demult. Cînd am anunţat vestea, am rugat atitudinea colegilor mei să fie ca înainte, nu doream să mă simt o cioară albă, faptul care ei l-au respectat pînă în ultima clipă. Am avut o sarcină uşoară, fără toxicoze, aşa că nu m-am epuizat din punct de vedere fizic dar oricum mi-a fost greu. Am frecventat Universitatea pînă în ultima clipă, în martie, adică pînă la apariţia Ianei. Mai departe lucrurile s-au complicat. Credeam că a creşte un copil e foaie verde, dar de fapt te consumă pînă la ultima picătură de energie. La facultate nu am avut timp şi nici putere să mă gîndesc pînă în luna septembrie, cînd am revenit pentru a-mi lichida restanţele. Acum Iana are 8 luni şi mă motivează în tot ceea ce fac, mă strădui să împart timpul între facultate şi programul ei. După jumătate de an de nesomn şi stres, cu ajutorul părinţilor dar şi a colegilor care mi-au readus aminte că vreau să devin jurnalist, am înţeles că un copil nu este o piedică în exercitarea profesiei, ci dimpotrivă un motiv bun să perseverez”.

Pe lîngă toate acestea viaţa de studentă-mămică nu poate să treacă fără întîmplări hazlii. „Cînd mă pregăteam pentru susţinerea examenelor”, povesteşte Viorica: „Nu vă imaginaţi ce mutră făcea cînd vedea teancul de foi din braţele mele. Desigur că îi dădeam şi ei o foaie şi un stilou dar pe ea o interesau doar foile mele, aşa că atunci cînd învăţam mă închideam în cel mai sigur şi liniştit spaţiu – în veceu”.

„Somoloase păsăiele pe la cubuli se agună…”, credeţi că sunt versurile lui Mihai Eminescu cînd avea doar 3 ani, sigur că confundaţi, acestea sunt versurile învăţate pe de rost spuse de Ionuţ care are doar 3 anişori. „Am aflat că voi avea un bebeluş chiar în primul an de facultate”, spune Olga, studentă anul III (fără frecvenţă), Facultatea Jurnalism, USM, „Mă speriasem foarte mult, de la început îmi părea foarte greu, dorisem chiar să abandonez facultatea, însă datorită familiei şi prietenilor care m-au ajutat, am conştientizat că nu eu sunt prima şi nici ultima care am nimerit într-o astfel de situaţie. S-a născut Ionuţ. Pe unde susţineam examenele, pe unde mai rămîneam cu cîte o restanţă, dar Domnul m-a ajutat să fiu tare şi să le depăşesc pe toate. Uneroi mă rupeam în două, pentru facultate şi pentru familie, uneori învăţam pe sărite. Ionuţ ştie şi el cîte ceva din jurnalism, noi învăţam împreună, şi atunci cînd era în burtică, şi atunci cînd a venit pe lume şi chiar şi acum. Mă stărui să-i ofer toată dragostea mea, datorită lui pot spune că anii de studenţie au fost cei mai plăcuţi dar şi cei mai neliniştiţi”.

Pe lîngă toate definiţiile şi noţiunile de ştire, reportaj, interviu, pe lîngă toate cărţile şi bibliografiile recomandate, pe lîngă romanele citite, comentate şi analizate, studentele-mămici mai au o povară – de a învăţa „limba păsărească în dang şi bang”.

Natalia, studentă Facultatea Jurnalism USM, deja expert în limbajul bebeluşilor, mult timp a însuşit această limbă: „Era cam chinuitor să stai cu cartea sau ziarul în mînă şi brusc să treci de la limba maternă la cea a Nicoletei care are doar 2 anişori. Este foarte vorbăreaţă, are un arsenal de cuvinte, că atunci cînd le spune pe toate numai eu pot să o înţeleg. Bucătărie o înlocuieşte cu bebetelie, farfuria – fofolie, profesor – presefer, pantaloni – poloni, pijama – dimdimda, copii – popii, nisip – nimsip, luna – nuna şi mai sunt o mulţime de schimonosiri”, spune Natalia. „În ciuda tuturor eforturi de a înţelege limba lor, în ciuda nopţilor nedormite, pot spune că sunt o studentă fericită. E greu, dar dacă ai voinţă poţi îmbina familia cu facultatea. Este nevoie doar de perseverenţă, muncă şi inspiraţia viitoarei jurnaliste care îţi stă sub inimă”.

E interesantă şi minunată viaţa studentelor-mămici, numai că bebeluşii nu ştiu că astăzi e Ziua Studenţilor, că astăzi e Balul Bobocilor, că astăzi e 14 octombrie – Hramul Chişinăului sau 14 februarie – Ziua Îndrăgostiţilor sau că astăzi mergem cu grupa „La Plăcinte” ş.a.m.d. Gata cu distracţiile şi night-patry, make-up-ul îl înlocuim cu cearcănele de sub ochi din cauza nopţilor nedormite, fustele scurte cu haine mai largi şi negre, coafura stilizată într-o coadă mai scrută şi mai rapidă, tocurile super subţiri cu pantofi comozi şi plaţi, gentuţile cu genţile sau sacoşele şi… şi viaţa celibatară o schimbăm pentru o viaţă lîngă cele mai iubite, cele mai dorite şi scumpe persoane, lîngă odoraşul şi prinţul vieţii tale.

Aşa e, noi învăţăm din greşelile altora – să nu ne grăbim cu sarcina, altele învaţă din greşelile noastre – să ne mărităm la vreme. Dragi studente alegearea ne aparţine, dar să ţinem minte că „Totul ce se face, se face spre bine”.

Add a comment December 16, 2008

În compania unei cafeluţe aromate

ceasca-cafea1Astăzi e sâmbătă, 15 noiembrie 2008. De dimineaţă hotărăsc să fac ordine în biblioteca bunicii care deja este şi a mea. Nu mă apuc deodată de cărţile mele ci mai întâi încep cu cele mai vechi şi mai prăfuite care stau în umbră în colţul din fundul bibliotecii. Toate sunt grele şi groase, bunica iubea să le citească şi apoi să le pună la colecţie. Şterg praful de pe cele mai mici apoi de pe cele mai mari şi deodată dau de o minunată carte de culoare roşie, puţin mai prăfuită ca celelalte. O iau în mână, o răsfoiesc şi brus cade o foaie îngălbenită. O iau de jos, o deschid şi fără să mă întreb îmi dau seama că e o filă din Agenda bunicii. Sus în colţul drept al foii scrie cu litere mari „În compania unei cafeluţe aromate”. Curioasă mă aşez în fotoliu şi încep să o citesc.

 

În compania unei cefuţe aromate

„E duminică, 15 noiembrie 1962, cea mai preferată zi a săptămânii. E deja seara, stau în canapea cu cartea de culoare roşie în mână şi privesc jocul vesel al flăcărilor din cămin. Sunt singură în casă şi în seara asta hotărăsc să o petrec într-o atmosferă plăcută şi în compania unei afeluţe aromate.

Afară adie mirosul de toamnă, vîntul de seară mă trezeşte puţin dezmorţindu-mi întregul corp, sub picioare aud foşnetul frunzelor iar în depărtare văd lumina de la ferestrele vechiului restaurant „Chişinău”. Chiar dacă sunt la vreo câţiva metri de la restaurant, aud sunetul fin al beculeţelor din prag care stau atîrnate deasupra uşii de la restaurant şi numai vîntul le poate dirija în semn de „Bun Venit”. Cu o faţă hazlie, Don Pedro, vechiul prieten şi barmen al resturantului mă întâmpină cu o respectuoasă aplecăciune, îmi spune „Bună seara”, îmi deschide uşa şi intră după mine, mă ajută să scot paltonul, îmi pune pălăria la cui şi mergînd pînă la masa la care deobicei îmi petrec astfel de seri singuratice, tocurile mi se cufundă în covorul pufos şi roşu.

Înăuntru e cald şi plăcut, stau singură la masa de lîngă fereastră şi privesc împrejurul atât de drag şi apropiat mie. Sunt la vreo 4 ani de când vizitez acest restaurant dar aici nu s-a schimbat nimic. E acelaşi miros îmbătător şi aromat de cafea, stau atîrnate aceleaşi draperii de un roşu închis dar atât de îngrijite şi noi. Din acesta îndeletnicire mă trezeşte chelnerul cu întrebarea: „Ce ve-ţi comanda?”. Îmbrăcat la patru ace, în alb şi negru, grijuliu ţinînd în mâna dreaptă o foaie şi un pix, iar în cea stângă ţine atârnat un şervet de un alb imaculat. Comand ca deobicei o cafea şi îmi continui reflecţiile. Sunt liniştită, cred că mă linişteşte acest roşu care predomină în restaurant, feţele de pe masă, scaunele care sunt acoperite şi ele de un bordo catifelat şi chiar şi aceste roze care stau ca accesorii pe mese. În sală e semiîntuneric, numai lămpuţele de pe mese reflectă lumina şi mai sunt şi cîteva pe pereţi. În acest design roşu cu puţină luminozitate ar fi trebuit să fie întuneric, dar nu, toate sunt combinate într-o armonie perfectă.

În jurul meu mai sunt câteva mese, la una din ele stau o pereche tânără, la alta 2 bărbaţi şi o femeie, la alta un grup de tineri, toţi vorbesc aprins dar parcă în şoaptă pentru a nu suprapune notele melodioase de la pianul din colţul restaurantului. Lângă pian stă un havuz cu pietre şi păsări artificiale, sunetul apei se împleteşte cu cel al notelor muzicale. Cântă o muzică clasică şi…, şi în sfârşit mi se aduce cafeaua. Din ceşcuţa mică de aceeaşi culoare roşu, aroma cafelei nu mă lasă indiferentă.

Stau deja de o oră în compania notelor de la pian, în comania vecinilor de la mesele dimprejur, în compania acestui elexir care îndulceşte viaţa, nu pot spune că e o seară singuratică, până şi luna care se reflectă în fereastra din faţă nu mă lasă singură.

E deja târziu, mai aud paşii grăbiţi ai chelnerului, în locul tinerilor din dreapta stau alte persoane, vîntuleţul de după fereastră s-a mai potolit, s-a lăsat întuneric şi luna abia-abia se mai vede prin crengile copacilor de după geam.

Mie greu să părăsec acest locuşor al paradisului, şi totuşi trebuie să plec. Don Pedro mă ajută să-mi pun paltonul, îmi dă pălăria şi mă petrece pînă la ieşire. Se aud beculeţele, de data acesta în semn de „La revedere”, şi mă îndrept spre casă în compania frunzelor şi în lumina lunii de toamnă”.

 

Hmmm…, ce interesant, stau în ceeaşi cameră, lângă cămin, în aceeaşi canapea unde au fost puse pe hârtie aceste gânduri, sentimente, trăiri. Ce bizar, parcă o am pe bunica lângă mine sau mai bine spus parcă am nimert eu în anii aceea. Mă gîndesc că afară tot e toamnă, e aproape aceeaşi dată şi chiar aceeaşi zi. Fără să-mi mai continui ordinea, numai stau pe gânduri, îmi pun haina şi plec la acelaşi restaurant „Chişinău”.  

Vînt de toamnă, miros de iarnă, văd luminile de la restaurant, dar nu aud niciun zvon, nu mai sunt beculeţele din prag şi nici Don Pedro nu mă întâmpină. Intru lejer, las haina la vestiar, mă aranjez în oglină, ridic cele 5 scări şi mă aşez la masa de lângă fereastră „Oare la masa aceasta să fi stat bunica mea?” Nu simt miros de cafea, ci mai degrabă miros amestecat de bucate. Interiorul s-a schimbat dar nu mult, mai bine spus s-a schimbat culoarea care predomină în restaurant, acum totul e verde: covorul, feţele de masă, aşternutul de pe scaune, până şi şerveţele de pe masă bat într-un verde pal. „Poftim meniul”, aud un glas în stânga mea. Nu încalc tradiţia şi comand şi eu o cafea. Nu pot spune că chelneriţa arată la patru ace, nu are nici pix, nici foaie şi nici şerveţelul imaculat despre care scria bunica.

Restaurantul e aproape gol, sunt la vreo 14 mese  şi nici o persoană. Pe pereţi stau echibane din flori albe cu petale verzi, straniu în scrisoare nu erau descrise oglinzile. Caut cu ochii pianul şi havuzul, nu se aud nici note şi nici sunetul apei curgătoare. Mi se aduce cafeaua „Mai doriţi ceva?”, amabil mă întreabă chelneriţa, „Nu mulţumesc, doar atât”, răspund eu.

Parcă e altfel, nu mă simt ca în povestioara bunicii unde era lume, muzică. Mai aştept, dar nu mult, mă prinde plictiseala. Îmi termin cafeaua şi ies, iau haina de la vestiar şi plec, dar voi mai reveni, poate peste un an, sau poate peste cinci, nu ştiu.

Merg spre casă şi sunt mulţumită că am fost  martoră a intersecţiei acestor ani, ani de tinereţe a bunicii ani de tinereţe ai mei.

Add a comment December 16, 2008

Mileştii-Mici – o clipă din viaţa studenţească

Încă un eveniment, încă o plăcere, încă o zi petrecută alături de colegii care timp de trei ani ne-au devenit prieteni şi amici. Şi ceastă zi am petrecut-o în oraşul vinicol Mileştii-Mici.

Pe la 800 dimineaţa, când încă ceaţa pişca de obrăjori, 39 de studenţi împreună cu profesoarele am urcat în maxi-taxi şi am pornit în lumea vinurilor subterane. După 45 de minute petrecute în ambuteiajul din maxi-taxi şi în veselia muzicii oferite de câteva studente, în sfârşit am ajuns la punctul de destinaţie – Mileştii Mici. Soarele abia de reuşise să se ridice, toţi se înarmau cu fotoaparatele şi a început mica noastră călătorie.

milestii-miciOoooau! Se aud vocile care au reuşit deja să intre în ograda Cetăţii, „Ce frumuseţe!”. Păi cum să nu. Chiar în faţa ogrăzii ne salutau două fântâni arteziene. Ambele stăteau ca două comori de aur, din una curgea vin ca lacrima de culoare albă şi din alta de culoare roşie, în lumina soarelui se stăcurau în paharele cristaline, păcat însă că era doar apă colorată. După ce fiecare şi-a făcut câte o poză la paharele din fântâni, se aud voci: „Haideţi, haideţi, să facem o poză toţi împreună!”. Cu vreo şapte aparate de fotografiat în faţa nostră, stăteam toţi cu zâmbetele proiectate şi pozam pentru amintirile din viaţa nostră studenţească.

După ce am examinat ograda în lug şi-n lat, fără să mai tărăgănăm am intrat în Magazinul Specializat „Mileştii Mici”. De la intrare, toţi cu ochii cât cepele privesc la diplomele acordate pentru diferite menţiuni. Şi desigur iarăşi poze, cred că nu a rămas niciun colţ neatins de luminile fotoaparatelor. Coborând mai jos stăm şi admirăm medaliile de aur şi argint imrovizate într-un strugure de poamă. Magazinul este plin cu colecţii întregi dintre cele mai menţionate soiuri: Aligote, Chardonay, Codru, Sauvignnone etc. Dar şi mai interesantă era podeaua în centru căruia era amplasată o fâşie acoperită cu sticlă înăuntru căruia erau bani din toate ţăile. Mai facem câteva poze, notiţe, mai facem haz pe seama vinului care acum ne-au îmbătat privirile şi ieşim ameţiţi din magazin. Oare cum vom ieşi din colecţia de vinuri?

Cu suletul la gură acum ne îndreptăm spre oraşul vinicol Mileştii-Mici. La un pas cu ghidul, admirăm până ce doar pereţii subterani, ascultând lucruri interesante despre Mileştii-Mici: „Istoria acestui depozit natural de vinuri începe în anii 70 ai sec. XX. Intreprinderea a fost fondată în 1969 ca Secţie a păstrării Vinurilor de marcă în componenţa sovhozului Moldova”. Cred că numai cei care mergeau la pas cu ghiul puteau să-şi mai noteze câte o informaţie utilă despre oraşdeoarece ceilalţi ne înveseleau atmosfera cu cîntece populare. Pe de o parte şi alta a străzilor erau amplasate butoaie de diferite mărimi, cu bileţele ce descriau anul, numărul şi soiul vinului. După ce parcurgem câteva străzi în compania cântecelor vesele ale colegelor, ajungem în colecţia de vinuri. Aici celule întregi cu sticle prăfuite şi cu căsuţe de păiangen, la fiecare stătea câte o plăcuţă cu descrierea vinului: Pinot, Savignonne, Roşu de Purcari, Negru de Purcari etc. Vinurile păstrate aici sunt produse din recolta anilor ’73 – ’90.

Sub aceleaşi note, sub acelaşi acompaniament trecem înt-o nouă uşă. Aici pereţii înrumuseţaţi cu fotografile diferitor personalităţi remarcate, apoi toţi ne fotograiem la imaginea lui Bahus. După ce admirăm toţi pereţii, trecem lângă nişte butoaie şi ca pin farmec acestea se deschid şi intrăm în cel mai frumos locuşor.

Focul juca în căminul dinăuntru, pe masă stătea ceinicul gata pentru ceai şi cafeluţă, biscuiţi, bomboane şi mere uscate aşteptau oaspeţii mulţi aşteptaţi. În partea stângă se întindea o masă, în faţa cărei stătea portretul lui Ştefan cel Mare, iar pe masă stătea o carte roşie de grosimea a 7 cm unde fiecare vizitator îşi punea semnătura în semn de mulţumire pentru acestă colotorie. În mici dicuţii, fiecare servea ceaiul şi cafeaua aromată pe fonul cîntecelor populare interpretate de profesoare în acompanimamentul a doi lăutari care au venit să ne înveselaescă atmosfera. Nu mai mirosea a jurnalism, toţi prea bine dispuşi, glume, câte o mică horă, zâmbete şi o mare de veselie. Pentru a nu uita să mulţumim gazdei care ne-a făcut invitaţia, Vioric Radu a ţinu un mic discurs din numele tuturor, spunând despre amintirile care ne vor rămâne peste ani înainte.

E ultimul an de studii, e poate ultima noastră călătorie, nu vom uita impresiile inedite de la Mileştii-Mici, nu vom uita aceste plăpceri care le-am trăit împreună, nu vom uita de jurnalism şi nu vom uita de viaţa de studenţie.

Add a comment December 16, 2008

Să dăm o mînă de ajutor!

E frumoasă şi voioasă

E o fată din dulceaţă,

Ochi drăguţi şi suflet mare

E o floare de la soare.

 

tatianaAceste versuri caracterizează o copiliţă zbînţ care la cei 10 ani ai săi, vede viaţa doar în roz iar fiecare zi este un nou prilej de a profia din frumosul vieţii.

Eroina principlă a articolului nostru este Tatiana Morari, este eleva în clasa a IV-a al Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din Cricova. Tatiana face parte din categoria copiilor care nu-şi imginează ziua fără multă acţiune şi activitate, este o holerică înnăscută.

Şcoala pentru Tatiana este o a doua casă, deşi suntem în vacanţa de vară, Tatiana ne-a mărturisit că aşteaptă cu nerăbdare începutul anului şcolar. Ea este bravo la toate obiectele dar cele mai importante rămîn a fi totuşi muzica şi teatrul. La disciplina muzicală Tatiana cu plăcere interpretează toate piesele, îi place mult muzica populară şi cea de estradă, vocea ei melodioasă ajunge pînă la inima fiecăruia. Tatiana este un copil artistic, prin teatru, poezie şi muzică ea îşi deschide sufletul dînd dovadă de aptitudini şi capacităţi extraordinare, iar rezultatele sale sunt cele mai înalte, la examenul teatral a fost un singur 10 şi acesta a aparţinut eroinei noastre. Una dintre dorinţele sale e să devină o actriţă de milioane.

Nu numai la şcoală Tatiana este mereu în acţiune, ci şi la jocurile cu copii din ogradă, iar în familie Tatina este  prinţesa mamei, ea este focuşorul care aprinde lumina în casă. Tatiana este ca o crenguţă care tinde mereu spre soare, mereu să fie prima, ea este plină de pozitivism şi poate dărui acesta energie celor din jur.

În această povestioară am hotărît să descriu interioarul şi starea de suflet a Tatianei. Chiar dacă nu-ţi vine să crezi că o copilă atît de dulce şi activă  poate avea probleme, realitatea e că Tatiana are o afecţiune – paraliză cerebrală infantilă. Tatiana s-a născut preamatur şi de aici a început boala ei. În 2002 Tatiana a suportat o operaţie la picior, însă aceasta nu a dat rezultatele aşteptate ci din contra boala a început să evolueze. În 2004, Tatianei i s-a mai făcut o operaţie dar şi acesta din urmă a rămas fără succese. Pentru a putea merge normal, ea are nevoie de o operaţie la picior şi pentru aceasta sunt necesari 12 mii de lei. Este întristant faptul că un copil care are doar 10 ani se confruntă cu asemenea greutăţi, dar împofida acestei boli ea rămîne veselă, zîmbitoare, ea luptă pentru a fi ca toţi copii.

De fapt acest articol este o chemare de ajutor şi de sprijin. Părinţilor Tatianei le este dificil să acumuleze întreaga sumă de bani, iar operaţia este programată pentru luna septembrie, pînă atunci familia sa trebuie să adune toţi banii. La apelul familiei Morari au reacţionat deja Ministerul Sănătăţii şi Primăria din Cricova, care au depus pe cont 4500 de lei, iar pentru operaţie mai sunt necesari 8000 de lei care pot fi depuşi pe contul din bancă a Tatianei.

Stimaţi cricoveni, să punem mînă la mînă şi să ne unim pentru acest copil, acum pentru Tatiana fiecare leu contează, să o sprijinim şi să o ajutăm, noi suntem cei care îi putem oferi o şansa Tatianei.

 

Banii vă rugăm să-i transferaţi pe contul din bancă a Tatianei sau la bibliotecă.

 

Codul fiscal:        1002600017272

Cont    MDL:       225100000297740

În banca:            BC VICTORIABANK SA

Codul băncii:       VICBMD2X416

Servicii medicale pentru Morari Tatiana Mihai

Add a comment December 16, 2008

Toamna în parc

Stau frumoase pe aleea parcului cu flori de toamnă, îmbrăcate în rochii albe, şi pe cap câte-o coroană.

Ce poate fi mai frumos ca un peisaj al naturii în braţele toamnei, atunci cînd copacii, furunzele şi iarba joacă cu culorile vii ale speranţei, iluziei, iubirii şi amintirilor. Această atmoferă cuprinde întreg Chişinăul, iar parcurile şi aleele devin adevărate comori ale dragostei, căci anume ea – dragostea – este cea care aprinde foc şi dă culoare acestui anotimp. De ce toamna are astfel de culori? Legenda spune că Toamna s-a înţeles cu Dragostea, Dragostea îi va da culorile ei (roşu, auriu, galben), iar toamnaToamna va fi cel mai îndrăgi anotimp când inimile oamenilor se unesc spunându-şi pentru totdeauna cuvântul „Da”.

Merg prin aleea parcului Ştefan cel Mare din Chişinău. Sub picioare îmi este întins un covor frumos şi parfumat de culorile şi mirosul toamnei. Vântuleţul abia adie, clătinând frunzele lin în ultimul său drum. Mă aşez pe o bancă aşternută de frunze şi încep să mă îndeletnicesc din frumosul tablou care mi-l oferă o pereche de tineri însurăţei. El îmbrăcat ca un prinţ din poveste în costum negru, stă la braţ cu aleasa inimii sale. Merg prin aleea „fericirii”, căci parcul Ştefan cel Mare a devenit o binecuvântare, pentru ca fericirea şi dragostea să nu părăsească niciodată inimile îndrăgostiţilor. Parcurile toamna sunt gazda frumosului, atunci cînd petalele florilor şi frunzele copacilor se învârtesc într-un joc cu cele mai frumoase flori – miresele. „Mamă, mamă, dar cînd voi fi şi eu mireasă?”, se aude un glas de vreo 5 anişori în faţa mea. „Când o să creşti mare”, îi răspunde mămica cu care merge de mână. Ce păcat că nu pot asculta toată conversaţia dintre copiliţa şi mama sa care s-au aşezat cu cîţiva metri mai departe de banca mea, aş fi vrut să se aşeze mai aproape, sunt curioasă atât de întrebările bizare ale fetiţei, cât şi de răspunsurile haioase ale mamei.

Iar tinerii îndrăgostiţi nu se mai lasă de mână. Copacii le ţin cununa, florile îi îmbată cu aroma, frunzele le joacă hora. Dar iată încă un cuplu de îndrăgostiţi! Da, astăzi e vineri, astăzi e „ziua nunţilor”. Nu mai vorbesc de vornicei şi vornicele care au umplut parcul, de fotograful şi cameramanul care fug cu camerele în mână pentru a prinde cum se învârtesc frunzele în jurul miresei. Toţi sunt atât de ocupaţi şi grăbiţi, iar tinerii însurăţei pozează la orice copăcel şi floare, nici nu le pasă de plictiseala invitaţiilor care stau indiferenţi şi aşteaptă cînd se va sfîrşi aceste fotografii. „Dragule uite ce culori au frunzele, eu vreau aici să facem o poză”, îi spune mireasa mirelui apucîndu-l de mână şi îl conduce până la locul cu pricina. Păi ce să facă mirele, el este deacord cu totul, cu orice loc şi orice peisaj, că oricum mireasa va fi mai frumoasă în fotografii.

Cu plăcere stau în braţele toamnei şi privesc aceste cupluri. În atmosferă pluteşte dragostea, e numai fericire, zâmbete şi sărutări.

Toamna este anotimpul cu ele mai frumoase alee şi parcuri care sunt înfrumuseate cu cele mai îngrăgostite flori – miresele. Aceste flori ale dragostei şi purităţii sunt ca nişte perle în mijlocul şiragului cu mergele aurii. Toată iarba, toate florile, toate frunzele stau la picioarele lor formând frumosul covor de toamnă iar vântul adie lin pânza fină a miresei.

Aceste flori atât de fericite merg la braţ cu alesul lor prin culorile toamnei apoi prin culorile vieţii.

Parcurile toamna sunt tabouri vii, tablouri adevărate, unde soarele îşi scaldă frunzele în aur, vântul mişcă aroma florilor, copacii păzesc iarba, iar dragostea îşi alintă miresele în dulceaţa acestui frumos anotimp – toamna.

Add a comment December 16, 2008

Dragostea e sărbătoarea supremă a sufletului

Atunci cînd rostim cuvîntul Dragoste,

Ne imaginăm nemărginita lume a lui Cupidon!

Atunci cînd auzim cuvîntul Dragoste,

Ne imaginăm frumosul peisaj de Rai!

În ajunul Sfîntului Valentin, la 13 februarie,

Am nimerit în universul Cupidonian,

Şi în sînul Paradisului numit – Dragoste!

 

dragoste_inima1O masa rotundă cu genericul „Dragostea e sărbătoarea supremă a sufletului” a fost organizat în localul Bibliotecii Publice Cricova, la 13 februarie 2008.

Scopul a fost întărirea colaborării de parteneriat între instituţiile de învăţămînt din teritoriu. Biblioteca, fiind templu al literaturii, ştiinţei şi tuturor artelor, a găzduit cititori activi de diferite categorii: profesori, studenţi, elevi etc. Deşi masa fost rotundă, inivitaţi de onoare au fost persoanele ce poartă aceste nume magice „Valentin şi Valentina”, Valentina Volcinschi, profesoară de matematică a Şcolii Media nr. 77 şi Valentin Guţan, primar Cricova. Chiar dacă statutul său spune multe, Valentin Guţan a confirmat ideea că numele său este unul ocrotitor şi mereu îndrăgostit, şi poartă acest nume datorită celor care i-au dat viaţă. Acest  nume era atît de rar pe timpurile cînd era mic că în întregul sat doar el era cu numele de Valentin. Datorită a ceea că numele echivalează cu sentimentul de dragoste, viaţa i-a oferit iubire, amor şi pasiune. Valentin Guţan a mulţumit moderatorilor care au putut aduna atîtea persoane îndrăgostite şi a urat tuturor o dragoste adevărată, puternică şi lungă. Iar Valentina Volcinscaia consideră că acest nume i-a purtat noroc pe parcursul întregii sale vieţi, pentru că cuplul ei de căsnicie durează deja timp de 38 de ani, unde persisită permanent dragoste şi armonie, ceea ce le doreşte tuturor.

 Programul mesei rotunde a fost deschis de Mihaiela Isaeva, studentă la USM, fac. Limbi străine, cu tema „Dragostea este o poezie în acţiune”. În acest discurs am aflat despre originea şi istoria Sfîntului Valentin şi omologului său moldovan – Dragobete, care mai este denumit ca „Cap de primăvară”. Aceştia sunt ocrotitorii dragostei şi simbolul primăvarii şi a renaşterii. Dragostea e un sentiment reciproc şi dacă doreşti să primeşti acestă afecţiune, pur şi simplu iubeşte şi vei fi iubit!

Pe lîngă dragostea dintre două persoane, mai există şi dragostea faţă de părinţi, faţă de membrii familiei. Discursul „Înţeleaptă-i vorba părintească” a fost prezentat de Tatiana Cristea, profesoară de istorie la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”. Familia este cel mai vechi institut de pe pămînt care joacă un rol primordial în cadrul societăţii umane. Nu poate fi nimic mai scump decît dragostea de mamă şi de tată, ei sunt acele persoane care indiferent de situaţie şi problemă îţi vor veni cu un sfat în ajutor. Să trăim cu momentul de azi şi dacă avem ocazia, să le spunem de fiecare dată „Mamă, Tată – vă iubesc”.

Şi deşi prima dragoste ne este oferită de părinţi, uneori uităm de ei şi dăm atenţie dragostei şi sentimentului care ne fac inima să bată şi mai tare, sîngele să fie mai fierbinte –  şi anume dragostea faţă de partener.

E frumos să fii îndrăgostit! Nu e fericit cel ce nu iubeşte! De multe ori credem că ştim mai multe despre partenerul nostru, dar care este limbajul lui de dragoste, cum trebuie să-i căpătăm încrederea şi care sunt metodele pentru a fi mereu împreună, răspunsuri la aceste întrebări le-a oferit Olesea Godoroja, psiholog, studentă USM, în subiectul „Dragostea în cuplu”.

„Semnificaţia dragostei în literatura română” care a fost prezentată de Tatiana Găină, profesoară de limbă şi literatură la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”. Nu există dragoste fără versuri şi versuri fără dragoste. Versul e o continuitate a cuvîntului ascuns, a gîndului, a simţului şi a durerii. Marii poeţi au putut descrie acest profund sentiment în versuri. Dragostea se citeşte, se recită, se cîntă, ea este oda sufletului. Dragostea a fost întotdeauna examinat de filosofi, înfrumuseţat de poeţi şi înălţat de muzicieni de-a lungul secolelor în diferite opere de artă.

În cadrul programului au mai avut loc expuneri de impresii, dezbateri, întrebări şi răspunsuri. Invitaţii au avut ocazia să afle lucruri noi, să ceară sfaturi şi să recite poezii şi cîteva minute interactive în cadrul unei victorine cu întrebări şi răspunsuri.

În ultimul timp la Biblioteca Cricova  se petrec diferite activităţi cu diferită tematică, iar de acestă dată cu tema – Dragostea, care a fost o temă binevenită. Scenariul programului a fost condus de Angela Olărescu şi Tamara Larii, bibliotecarele Bibliotecii Publice Cricova..

Pentru participarea activă la acesată masă rotundă, participanţii au primit cîte o carte de dragoste: „De dragoste, de dor…” de N. Alexeev şi „Unde eşti tu, dargoste” de E. Prisacari.

Aducem mulţumiri pentru susţinere, Administraţiei Publice Locale şi domnului Nicolae Frăsînean, director Firma „Alnedin”.

Omenirea există, fiindcă există Dragostea. Nimic nu se poate face fără dragoste, pentru că păstrînd iubirea, păstrăm nemurirea a tot ce este veşnic viu.     

Add a comment December 16, 2008

Cricova – Oraş al copilăriei

Cu zîmbete de copii, cu soare cald şi bună dispoziţie am întîmpinat împreună prima zi a verii. Concursuri, cîntece, dansuri, îngheţată – de toate acestea s-au bucurat toţi micii la 1 iunie, Sărbătoarea Copiilor, care a avut loc în faţa Casei de Cultură.

La ora cînd încă micuţii dormeau, Echipa Consiliului Local de Tineret a început să creeze atmosfera de sărbătoare în Cricova. Cu plăcere au depus efort pentru decorarea copacilor şi a băncilor cu baloane, pregătirea teritoriului pentru desenele pe asfalt, instalarea băncilor pentru desenele pe hîrtie – toate acestea pentru binele şi confortul micuţilor.

arianna2Cu muzică veselă, cu aerul proaspăt şi cald al verii, la ora 1130 , sărbătoarea copiilor a fost declarată deschisă.

Cu urări de bine şi cuvinte de felicitare, festivitatea a fost deschisă de către Valentin Guţan, primar de Cricova.

Programul sărbătorii a fost condus de Silvia Calincov împreună cu Josan Cornel şi Evelina Pasat. Anume ei au fost cei care au întîmpinat copii în „Împărăţia Zîmbetelor”.

Bucuria copiilor a început cu prima probă, a fost dat startul concursului de desene pe asfalt şi pe hîrtie, cu tema: „Cricova – oraş al copilăriei”. A început hora desenelor, teritoriul din faţa Casei de Cultură a fost invadat cu căsuţe, nouraşi, iarbă verde, copăcei, păsări – toate acestea le desena creta şi mînuţele micilor pictori.

În timp ce unii erau ocupaţi cu capodoperele din cretă, alţii sărbătoreau sub cîntecele şi dansurile oferite de talentele Cricovei. Ne-au încîntat cu prezenţa sa Zeleonîi Anatol, Gremanîi Stas, Branişte Iuvenaliu, Grigorean Ilona, Ojoga Iana, clubul de dansuri moderne şi sportive „Renaissance”, şi mulţi alţii. După ce au fost făcute totalurile rezultatelor desenelor pe asfalt şi celor pe hîrtie, au fost înmînate premiile pentru locul I, II şi III.

La finalul sărbătorii copiii au fost invitaţi să participe la concursul „Recital de Poezie”.

Unul cîte unul pe scenă veneau toţi micuţii pentru a-şi ridica premiul pentru poezia recitată.

O mare de veselie, bucurie şi zîmbete de copii, toate acestea au fost la sărbătoarea lor, a copiilor. Deşi au avut parte de cîntece, poezii, dansuri, finalul sărbătorii parese că a fost cel mai aşteptat, deoarece surpriza a fost deschisă: s-a împlinit marea dorinţă a copiilor – multă, multă îngheţată.

CLT împreuna cu Centru de Arte şi Bibiloteca Publică Cricova cu susţinerea Administraţiei Publice Locale au făcut tot posibilul pentru a face din sărbătoare un „Oraş al Copilăriei”.

1-iunieDeasemenea membrii CLT sunt bucuroşi şi recunoscători companiei S.A. „PERFECT” pentru receptivitatea la dorinţa de a organiza o sărbătoare de neuitat în oraşul Cricova. Prin participrea comună a subiecţilor sus menţionaţi, de 1 iunie în Cricova au fost zeci de zîmbete, clipe de neuitat, distracţie şi voie bună.

Totul ce s-a făcut în acestă zi a fost numai pentru copii noştri, deoarece ei sunt viitorul acestei localităţi, ei sunt viitorul Cricovei.               

         Să avem grijă de ei!

Add a comment December 16, 2008

“Concubinaj” sau “Adio rochie albă”

În sec. XXI a apărut şi se dezvoltă o nouă formă de organizare familială, şi anume – concubinajul. Chiar dacă noi tinerii ne uităm la acest model ca fiind unul normal şi chiar modern, părinţii, buneii şi chiar preoţii nu admit un asemenea început familial. Şi totuşi de ce acestă formă se răspîndeşte şi se dezvoltă, de ce părinţii nu admit un asemenea model şi ce au ei împotriva concubinajului. Răspunsul e că există două tipuri de familii: familie tradiţională şi familie modernă. După cum vă daţi seama noi suntem cei care aderăm la familia modernă, pe cînd  “educatorii” noştri sunt cei care au crescut şi s-au educat cu concepţiile familiei tradiţionale.

mirese1Concubinajul face parte din familia modernă, aici familia este considerată ca un refugiu, un adăpost, pe cînd în familia tradiţională aceasta este doar o celulă a societăţii. În familia modernă femeia este la egalitate cu bărbatul ceea ce se contrazice cu familia tradiţională unde femeia este complet supusă bărbatului acesta fiind autoritar. În familia modernă locuieste doar o singură generaţie, puţini copii şi chiar numele acestora ţine de modernism, iar în cea tradiţională locuiesc mai multe generaţii, mulţi copii, membrii familiei păstrează şi urmează cu stricteţe obiceiurile şi tradiţiile familiei.

Dar pămîntul se învîrteşte, noi ne învîrtim cu el şi se învîrte şi viaţa noastră, astfel  noi fiind acea generaţie care dorim să schimbăm vechile metode şi să implimentăm altele noi schimbînd din ce e tradiţional în modern.

Dacă în alte state se reglementează legea cu privire la concubinaj apoi la noi o astfel de lege nu există.  Dar cum ne-a confirmat Sergiu Bucătaru, avocat, persoanele concubine au aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca într-o căsnicie legiferată.  Ambii soţi au drepturi egale, chiar dacă se pune problema averii, în cazul acesta dacă soţii au trăit în concobinaj şi dintr-un motiv au hotărît să ”divorţeze”, avere le este împărţită egal, indiferent cine a muncit mai mult, cine a cumpărat, cine a pus mai mulţi bani sau cine a avut pur şi simplu grijă de casă, oricum averea este împărţită în mod egal ambelor părţi. Dar dacă soţul sau soţia a avut o avere înainte de a trăi în concubinaj, atunci toate acestea îi revine persoanei cuvenite, trebuie pur şi simplu să demonstreze că a posedat această avere.

La fel şi asupra copiilor, concubinajul nu are niciun efect, părinţii sunt la fel de responsabili să îngrijească de odraslele lor ca şi într-o căsătorie, ei sunt pur şi simplu obligaţi.

Sociologii însă privesc acest lucru cam sceptic, unii sunt pro alţii sunt contra. La fel şi psihologii, unii susţin că sunt mai multe părţi pozitive alţii că sunt mai multe negative. Dar împofida a tuturor tinerii apeleză la această formă începîndu-şi căsnicia neoficial. Mai întîi de toate pentru a se cunoaşte unul pe celălalt mai bine, deoarece, cum spun ei, e imposibil să cunoşti caracterul iubitei /ului  după cîteva seri ieşite împreună. Astfel concobinajul ajută partenerii să i-a o hotărîre definitivă (va avea loc căsătoria sau nu). O altă parte a concobinajuli e că există (chiar dacă ascunsă) mai puţină responsabilitate; după o ceartă ai tot dreptul, fără remuşcări, să-i dai papucii, ceea ce nu poţi face cînd eşti căsătorit, deoarece divorţul este ceva mult mai complicat, dar partea pozitivă a căsătoriei este că în acest caz faci tot posibilul să eviţi divorţul şi să ameliorezi situaţia.

Deci psihologii nu ignoră concubinajul. Psihologul Doamna Baciu, admite că concubinajul este pur şi simplu o formă liberă care nu diferă de forma naţională. Tinerii nu-şi legiferează relaţia deoarece nu sunt decişi, au nevoie de timp pentru a fi mai hotărîţi, dar mai este şi un alt motiv. În ziua de azi fiecare persoană doreşte o legalizare profesională, o carieră. Dacă înainte fetele la 20 de ani se socoteau bătrîne, azi nu se mai consideră astfel ci din contra ele se simt confortabile fără angajamentul de fi căsătorite.

Toţi tinerii al această vîrsă apare interesul sexual şi dorinţa aceasta apare destul de devreme, asfel concubinajul este ca un antrenament, adică ca un experiment. La întrebarea cine sunt preferaţii concubinajului – fetele sau băieţii, doamna Baciu a răspuns că nu are nicio importanţă, acestea sunt persoanele mai rezervate în asumarea responsabilităţilor, imature, dependente, mai puţin active sau creative, indiferent dacă este fată sau băiat.

Însă unii spun că faţeta a concobinajului este de partea femeilor. Acestea nu prea strînbă din nas atunci cînd aud de el. Problema e că căsătoria începe cu gătitul bucatelor, curătenie, spălat, copii, creşterea acestora, educaţie, grădiniţă, …infinit,… şi desigur adio carieră. Cariera, acest cuvînt este primul pe lista scopurilor noastre, astfel nu putem să ne dezicem de concobinaj.

Psihologii spun că în următorii ani, căsătoriile vor fi din ce în ce mai puţine, deoarece parteneri admit ca să-şi trăiască viaţa în concobinaj, astfel copii acestora să urmeze şi ei această formă de “căsătorie”.

Sondajele au arătat că tinerii nu sunt împotriva concobinajului, ei nu găsesc nimic rău în această formă de a-şi înteima o familie sau de a-şi începe căsnicia, deoarece pentru unii concubinajul este doar o probă de a verifica dacă sunt ei sau nu gata să devină soţ şi soţie. Şi totuşi pentru majoritatea, concobnajul este urmat de căsătorie deoarece pe acea listă cu siguranţă nu lipseşte rochia albă. Trebuie pur şi simplu să ne împăcăm cu ideea că totul are un început iar dacă începutul unei căsătorii este concobinajul atunci să fim sigure că această căsătorie este construită pe incredere şi dragoste.

Este cunoscut faptul că concubinajul este adus din partea Apusului. Chiar dacă tinerii noştri au accepta o asemenea formă, biserica este complet împotrivă. După cum ne-a spus preotul Tudor de la Catedrala din Chişinău, biseica consideră concubinajul un mare păcat şi acesta este scris în cele 10 porunci şi anume concubinajul se identifică cu porunca de a nu curvi. După spusele preotului sunt cîteva consecinţe ale concubinajului: se distruge conştiinţa tinerilor; se distruge idea de virginitate; se pun în pericol sentimentele interioare; se zemeslesc copii iar aceştia sunt nefericiţi că nu au o familie; concubinajul tinde să fie legiferat; se distruge organismul omului din cauza pastilelor, avorturilor, iar Dumnezeu ce-ţi dă aceea trebuie să primeşti fără să ucizi.

De fapt idea preotului este că concubinajul este o lucrare diavolică iar biserica e lege şi noi trebuie să trăim după legile ei. La întrebarea “De ce totuşi tinerii preferă concubinajul”, părintele a răspuns: “Tinerii se tem să-şi legifereze relaţia, ei preferă să concubine deoarece aceasta le dă puţină libertate, puţină responsabilitate, tinerii pur şi simplu nu doresc să trăiască după legea bisericii. Dumnezeu a îmbrăcat femeia în rochie albă ceea ce înseamnă puritate, delicateţe, virginitate, Dumnezeu a dat conceptual de familie, de sentiment al dragostei pure iar tinerii de azi ignoră toate acestea, ei doresc să trăiască cum lii voia ”.

Dar nu numai concubinajul este interzis de către biserică, dar chiar şi divorţul, deoarece oamenii nu pun preţ pe sentinente, pe dragoste, pe fericire căci cu sentimentele nu se joacă, ele trebuie protejate, ei îşi suprapun ambiţia, mîndria, principiile, ceea ce duce la destămarea familiei.

Biserica speră concubinajul să dispară, statul vrea să se ţină şi el de modernism, psihologii acceptă acest model, părinţii nu, sociologii fac statistici şi decizia ne rămîne nouă ”Ce ne dorim mai mult: concubinaj, carieră sau totuşi rochie albă”.

Add a comment December 16, 2008

Şi totuşi-există prietenie între bărbat şi femeie?

prietenieDe fapt această întrebare pune în gardă atît femeile cît şi bărbaţii, unii susţin că ar putea să existe, alţii admit că e imposibil. Cei care sunt pro pot vedea o femeie şi un bărbat pur şi simplu într-o relaţie de amiciţie iar cei care sunt contra nu pot să-şi imagineze o persoană de sex opus în calitate de prieten. De fapt prietenia tradiţională este prietenia între două fete sau doi bărbaţi. De ce se ţin prieteniile tradiţionale? La femei comunicarea se bazează pe iubiri şi despărţiri, reţete de slăbit, shopping şi cosmetică, bîrfe, despre vedete, cum şi-ar face o carieră etc. La băieţi e cam aşa numai că timele puţintel diferă, în jurul unei halbe de bere ei vorbesc despre un meci sau despre femeile „bune”, despre nişte noutăţi sau uneori despre politică.

Astfel cum ar putea două persoane de sex opus cu viziunile descrise mai sus să devină prieteni, deoarece într-o prietenie viziunile şi aspectele sunt comune, dacă într-o relaţie de dragoste nu au nimic în comun, iubirea îi uneşte, dar aici?

Pentru a putea mai uşor răspunde la această întrebare am consultat psihologul, şi anume doamna Baciu de la Centru pentru Tineret “Neovita”. Păi răspunsul a fost că – Există. Este posibilă prietenia între bărbat şi femeie, dar adeseori se întîmplă că această relaţie să ajungă la erotism. Într-o relaţie de prietenie este important să fii devotat, tolerant, înţelegător, să accepţi minusurile şi defectele celuilalt, să-l accepţi aşa cum este fără tendinţa de al schimba, să ierţi şi să poţi să-ţi ceri scuze, să ai capacitatea să treci peste toate obstacolele îmreună cu el/ea. Doar astfel poate avea loc o prietenie indiferent între cine se stabileşte, două persoane de sex opus sau de acelaşi sex. În prietenie se întîmplă uneori sau chiar mai des să apară aşa sentiment ca invidia, trădarea, minciuna ceea ce afecteză foarte mult relaţia. Chiar dacă unii susţin că prieteniile între bărbaţi sunt mai rezistente şi mai durabile decît cea a femeilor se înşeală, deoarece şi bărbaţii invidiază, trădează şi aşa mai departe.

Se consideră că femeile pun mare preţ pe prieteni, indiferent de ce sex este, şi mai mic e preţul iubiţeilor.Majoritatea femeilor încredinţează prietenelor secretele sale, de la ele cer sfaturi în rezolvarea unor probleme sau în hotărîrea unor decizii, deoarece este sigură că vor fi susţinute şi încurajate. Ele nu pot face aceasta cu iubiţii lor deaorece există un risc la început de relaţie sau chiar într-o relaţie stabilă să-ţi deschizi lăcata secretelor, minusurilor sau complexelor, deoarece pot pune pe ginduri iubiţelul şi acesta  te va vedea dintr-o altă perspectivă. Dar femeile nu acceptă să fie mai inferioare, ele oricum încearcă să o facă pe vampa.

Sondajele au arătat că: 82% dinre femei consideră că timpul petrecut cu prietenele este sursa cea mai importanţă de amuzament, destindere şi mai ales stima de sine; 75% dintre aceste femei admit că relaţiile cu prietenele lor sunt la fel de importante ca valorea morală şi ca sursa de confort afectiv ca relaţia cu partenerul de viaţă; 68% au spus că prietenele lor le fac să rîdă şi să trecă mai uşor peste probleme mult mai des decît o fac soţii sau iubiţii lor; 78% au declarat că au mai multă încredere în sfatul prietenelor decît în cel al iubitului.

De aceea ele încearcă să găseacă prin prietenul de acelaşi sex sau de sex opus răspunsuri la propriile întrebări şi probleme. Astfel se întîmplă şi la bărbaţi.

Concluzia e că preitenia dintr-o fată şi un băiat poate fi mai vie, mai colorată, mai trainică, bazată pe încredere. Atunci cînd nu poţi cere sfatul de la iubit pentru că ţii incomod, dacă nu poţi cere sfatul de la o prietenă pentru că o să-ţi rîdă în nas, făţi un prieten-băiat şi poţi fi sinceră cu ele cît îţi pofteşte inima.

 Dar poate fi zdruncinată o astfel de prietenie? Sigur că da. O cauză ar fi că Dumnezeu a creat femeia şi bărbatul pentru dragoste de aceea există riscul „simpatiei”  iar dragostea poate distruge prietenia. În acest caz ea nu mai poate fi ascunsă sau nu se vrea ascunsă. Dar nici să o ascunzi nu e bine, deoarece cel ce iubeşte se va simţi nefericit dar şi însuşi prietenia nu va mai dura, deoarece nu se va comunica liber, nu vor mai fi sinceri unul faţă de altul, şi în general nu va mai fi acea fostă prietenie. De fapt cea mai bună soluţie ar fi să te dezvălui, să discuţi, să comunici ce simţi chiar dacă nu ştii ce va urma.

O lată cauză în distrugerea unei prietenii e atunci cînd intervine o a treia persoană, iubitul sau iubita. În această situaţie apare rivalitatea sau pur şi simplu cele două persoane nu se mai sună, nu se mai văd, nu mai ies împreună deoarece îi interzic cea de a treia persoană.

De fapt o prietenie poate să dureze, poate să se destrame din mai multe motive, poate să fie de durată lungă, prietenia nu alege înrte cine să se stabilească, între două fete, doi băieţi sau la o fată şi un băiat, important adevărată să fie. Oricum indiferent cine ţii prieten, fată sau băiat, fapt e că adevăraţii prieteni sunt alături de tine cînd îi chemi în momentele frumoase ale vieţii şi în cele rele…cînd vin singuri.

Add a comment December 16, 2008

Bacul devine o tradiţie şi pentru Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Cricova

Suntem în febra pregătirilor pentru examenul de bacalaureat. Pe ultima sută de metri absolvenţiii sunt gata se dea marea lovitură cu un arsenal bogat de cunoştinţe acumulate pe parcursul anilor de studii.

Pentru prima dată absolvenţii Liceului Teoretic ”Alexei Mateevici” din Cricova, vor susţine examenul de bacalaureat. Numărul acestora este de 45 absolvenţi (21 – profil real şi 24 – profil umanist) a claselor a XII-a „A” şi a XII-„B”.

Conform regulamentului, examenul de bacalaureat este organizat în baza legii Învăţămîntului, acesta fiind o modalitate de evaluare cu caracter extern, a cunoştinţelor de bază a absolvenţilor din liceu. Dreptul de a susţine examenul îl au toate persoanele care au finalizat programa de liceu în Instituţiile de Învăţămînt.

bacalaureatExamenul se va desfăşura din data de 6 – 17 iunie. Disciplinele de examen sunt stabilite de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului. Pentru clasele reale, disciplinele vor fi: L. Română, L. Străină, Matematica şi Disciplina la solicitare (aceasta incluzînd: Geografia, Chimia, Istoria, Fizica, Biologia şi Informatica), pentru clasele umaniste: L. Română, L. Străină, Geografia şi Disciplina la solicitare (Matematica, Chimia, Istoria, Fizica, Biologia şi Informatica).

Absolvenţii Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” care vor susţine examenul de bacalaureat, vor fi repartizaţi la Instituţiile de învăţămînt din municipiuul Chişinău (Centrele de bacalaureat), şi obligatoriu, la profilul pe care l-a urmat în ultimul an liceal. Examenul va fi realizat în scris, acordîndu-se 3 ore astronomice (180 de minute). Candidaţii susţin, într-o zi, un singur examen. Între probele examenului de bacalaureat se face o pauză de, cel puţin, două zile. Accesul în sălile de examene îl au doar membrii Comisiei Naţionale de Examene şi persoanele delegate de acesta, preşedintele Centrului de bacalaureat şi supraveghetorii, desemnaţi pentru examenul respectiv. Supraveghetorii vor fi repartizaţi, prin tragere la sorţi, cu 15 minute înainte de începerea probelor.Oricăror altor persoane, accesul în sălile de examene, este interzis.

Cheltuielile aferente blanchetelor diplomelor de bacalaureat sînt suportate de către candidaţii care au promovat sesiunea de bacalaureat

Diploma de bacalaureat eliberată absolvenţilor din Învăţămîntul secundar general este obligatorie pentru confirmarea studiilor în învăţămîntul superior, mediu de specialitate (colegii), secundar profesional sau încadrarea în cîmpul muncii.

Add a comment December 16, 2008

Pages

Categories

Links

Meta

Calendar

December 2016
M T W T F S S
« Dec    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Most Recent Posts